POVESTIRI DESPRE NEBUNIA NOASTRĂ
de Petr Zelenka

Regia : Cosmina Stancu - (Regie Teatru Anul III, clasa Lect.univ.dr. Felix Alexa )
Coregrafia : Camelia Pintilie - (clasa Prof.univ.dr. Ion Cojar)
Scenografia : Toma Costin - student anul II, Scenografie, (clasa Prof.univ.dr. Ştefan Caragiu)

Distribuţia :

Andrei Merchea – Peter
Cristina Drăghici – Mama
Camelia Pintilie - Jana
Andrei Bratu – Vecinul
Studenţi Anul III Arta Actorului, clasa Prof.univ.dr.Ion Cojar

Cezar Grumăzescu - Tata
Răzvan Alexe - Muscă
Eduard Haris – Alex
Roxana Filip – Anna
Horia Butnaru – Şeful
Irina Cepoi – Vecina
Sergiu Bucur - un angajat
Teodora Bobeş – un angajat
Studenţi Anul II Arta Actorului, clasa Prof.univ.dr. Florin Zamfirescu

   O piesă contemporană, simplă, scrisă de un ceh. O piesă despre oameni normali dar speciali în acelaşi timp, despre nevoile lor banale dar existenţiale totodată. Uneori trăim pentru alţii. Uneori uităm să trăim pentru noi înşine. Această piesă vorbeşte despre lipsa comunicării între nişte oameni mult prea preocupaţi de propriile lor probleme. Vorbeşte despre obsesii, fetişuri, fantezii, iubire şi căutare. Strigătul unor oameni îngrădiţi prea multe de condiţia normalităţii, de preconcepţiile societăţii, aduşi în pragul nebuniei chiar de lumea în care trăiesc, o lume nocivă. Este strigătul lor de libertate, de autocunoaştere şi de sinceritate.

   De multe ori mă întreb dacă eu sunt complet normală sau doar încerc să par. Normalitatea este de fapt o convenţie pe care toţi o respectăm într-o mai mare sau mai mică măsură. Atunci când tinzi să nu respecţi această convenţie lumea îţi va pune eticheta de „nebun”. Aici apare întrebarea: Oare nu suntem sătuli toţi de a fi judecaţi după aparenţe? De a fi judecaţi pentru ceea ce suntem în ochii celorlalţi? Oare această convenţie – normalitatea - nu ne anihilează jumătate din personalitate, sau poate chiar toată personalitatea? Aceste personaje renunţă pentru o clipă la masca lor şi se prezintă în faţa noastră aşa cum sunt ele, fără prejudecăţi, fără pretenţii, fără trucuri. Rămâne la latitudinea noastră dacă le putem înţelege aşa cum sunt ele şi mai ales dacă le putem accepta.